Încă de la începutul primăverii, timp de câteva luni bune, poți transforma gazonul din curte în principala atracție a proprietății.
Iarba verde, crudă, sănătoasă, cu firul moale dar gros, nu apare peste noapte. Este nevoie de anumite unelte și materiale, precum și de practicile corecte pentru a obține un gazon de invidiat.
Iată câteva sfaturi utile care te vor ajuta să scoți în evidență frumusețea și vigoarea spațiului verde din apropierea casei.
Tunsul
Principala cerință legată de această operație este să cosești frecvent, folosind lame ascuțite. În acest fel vei forța firul de iarbă să crească gros și vei păstra la distanță buruienile.
Nu tăia prea mult din lungime. Cu cât mergi mai adânc cu mașina de tuns, cu atât mai des vei avea nevoie de erbicide și de apă, ajungând să transformi totul într-un adevărat sistem de management.
Există o regulă privind cositul corect – niciodată să nu tai mai mult de 1/3 din lungimea firului de iarbă.
Dacă gazonul este de 7,5 cm, taie 2,5 cm. În cazul în care retezi mai mult, vei scalpa planta, care va necesita încă două sau trei cicluri de tuns pentru a se recupera.
Un cosit corespunzător, care elimină puțin din înălțimea peluzei, favorizează dezvoltarea în adâncime a rădăcinilor. Iar acest lucru presupune o rezistență crescută la boli și un necesar mai mic de apă.
Nu tunde niciodată un gazon ud. Dacă tai firul de iarbă atunci când e saturat cu apă, vei compacta solul astfel încât rădăcinile nu vor putea respira. Rezultatul va fi apariția unor pete de chelie în gazon.
Udatul
Cel mai indicat mod de a iriga suprafața acoperită cu iarbă este cel ”profund și rar”. Udatul zilnic, nerecomandat, încurajează dezvoltarea rădăcinilor superficiale și risipește apa.
O greșeală serioasă pe care proprietarii de case o fac este aceea de a uda gazonul în exces, fapt care duce la apariția unui covor inestetic de rădăcini încurcate cu fire de iarbă.
Iată câteva semne care îți transmit că e timpul să uzi:
– pământul opune rezistență atunci când vrei să înfigi în el o șurubelniță sau o tijă de oțel
– iarba capătă o nuanță cu tentă albăstruie
– urmele de pași din gazon rămân comprimate.
Cel mai bun moment pentru udarea gazonului este dimineața devreme. În acest fel nu vei pierde apa prin evaporare și vei evita apariția bolilor.
Cum este indicat să uzi? Dacă nu ai un sistem de irigare cu tuburi subterane, funcționează și un aspersor. Este recomandat să-i acorzi peluzei cam 2 cm de apă de fiecare dată când uzi.
Pentru a verifica această măsurătoare, așează pe iarbă o cutie de conservă goală. Când cutia este plină cu apă, e momentul să schimbi poziția aspersorului și să repeți măsurătoarea.
Fertilizarea
Excesul de fertilizatori, asemeni excesului de apă, dăunează. A fertiliza prea mult un gazon înseamnă a stimula creșterea foarte rapidă a firelor de iarbă, a favoriza apariția smocurilor de paie și a obliga cositul repetat.
Pentru a afla nevoile și lipsurile gazonului testează solul la 3-4 ani. Astfel vei cunoaște nivelul de săruri, substanțe organice, fosfor, nitrați, azot.
Cu rezultatele acestui test mergi la un magazin local de grădinărit și vei primi sfaturi privind îngrășămintele sau modificările care trebuie aplicate pământului.
Combaterea dăunătorilor
Cea mai bună apărare împotriva bolilor, buruienilor și dăunătorilor constă în creșterea unei peluze viguroase, puternice.
Buruienile răzlețe pot fi îndepărtate prin smulgere, cu mâna sau cu ajutorul unei unelte sub forma furculiței.
Dacă, totuși, ai nevoie de ajutor suplimentar în eliminarea plantelor rele, poți alege între două tipuri de erbicide: pre-emergente (previn germinarea semințelor buruienilor, se aplică de obicei o dată pe an) și post-emergente (se utilizează după apariția buruienilor).
Având în vedere că cele mai multe erbicide sunt sintetice și periculoase, nu le întrebuința în exces sau dacă nu există dăunători. Pur și simplu sunt toxice mediului.
Să presupunem că ai urmat sfaturile privind îngrijirea gazonului și totuși peluza ta are un aspect maroniu, este pe moarte. În acest caz poate fi vorba despre o boală sau despre infestarea cu insecte.
Tratarea bolilor presupune metode mai complexe și identificarea exactă a cauzelor afecțiunii. Taie o bucată de gazon afectat, care să includă rădăcini din belșug dar și țesut sănătos. Du această probă la un centru de grădinărit pentru a identifica vinovații și urmează tratamentul recomandat.
Vremea pentru întreținerea și curățarea gazonului a sosit. În aceste săptămâni de primăvară se fac primele lucrări asupra peluzei, pentru ca aceasta să arate impecabil în sezonul care urmează.
Fii atent cu iarba din fața casei și oferă-i cel mai bun tratament de tundere, irigare, fertilizare.