Conceptul de Penthouse – Ce se poate realiza pe bloc?
Conceptul de „penthouse” imbina armonios avantajele unui apartament cu cele ale unei vile, definind un apartament de lux, amplasat la ultimul nivel al unei cladiri (pe cladire). Luxul in acest caz nu se refera numai la tipul finisajelor, cum se intampla de obicei, sau la dimensiunea spatiilor, acesta este dat de caracteristicile deosebite ale acestei locuinte:
– amplasat in oras
Legatura cu orasul este foarte importanta in zilele noastre, accesul rapid la toate dotarile acestuia este un avantaj pe care o vila amplasata la marginea orasului nu il poate oferi.
– terasa de dimensiuni mari ce poate fi transformata in gradina
Curtea, gradina, este diferenta majora dintre apartament si vila. Cu ajutorul sistememelor pentru invelitori, terasa pote fi acoperita in totalite cu gazon, transformand terasa in gradina. Se pot amenaja gradini in stil japonez, oglinzi de apa, gratar in aer liber, pergole de lemn. Este o solutie ecologica de imbunatatire a vietii in oras.
– panorama deosebita asupra orasului – perspective deschise
Amplasat la ultimul nivel, penthouse-ul ofera privelisti deosebite: rasaritul si apusul greu de privit in aglomeratia urbana, noaptea spectacolul de lumini al orasului, o imagine a vietii urbane, privita din interior, dar detasata prin inaltime.
– lumina naturala nerestrictionata
Densitatea fondului construit urban limiteaza accesul luminii naturale in locuinte. Penthouse-ul primeste lumina din toate directiile, neavand vecini laterali si fiind pozitionat la inaltime.
Acest concept poate fi aplicat in mai multe modalitati, presupunand achizitionarea terasei blocului. Modalitatea cea mai simpla este crearea unui acces pe terasa de la un apartament existent, si amenajarea acesteia. Deasemnea se poate realiza si o extindere a apartamentului, dar pentru a nu pierde avantajul gradinii, aceasta trebuie realizata limitat, in functie de dimensiunea terasei.
O metoda mai radicala poate fi construirea in totalitate a unui nou apartament (asa-zisa mansardare), cu acces din scara blocului. „Mansardare” nu inseamna obligatoriu acoperis in sarpanta, termenul tehnic defineste o suprafata construita de max. 60% din suprafata etajului inferior.
Cu siguranta un teren ofera posibilitatea realizarii unei constructii de dimensiuni mult mai mari si a unor functiuni adiacente: garaj, subsol, dar un teren in oras presupune o investitie mult mai mare, atat prin costul terenului cat si prin constructie in sine. Solutia prezentata in acest articol descrie un apartament, eventual duplex, cu gradina si o imagine spectaculoasa.
Din punctul de vedere al locatarilor blocului, ei au numai de castigat, terasa fiind o parte comuna nefolosita care necesita costuri pentru intretinere – reparatii. Nu mai este necesara pastrarea unui acces spre terase direct din scara de bloc, deoarece intretinerea si reparatia acestora intra strict in sarcina noului proprietar care raspunde pentru orice daune cauzate de neingrijirea lor.
Din punct de vedere urbanistic, mansardarea blocurilor cu retragere catre strada mai importanta nu poate fi decat benefica, pastrand unghiul de incidenta al razelor solare. Siguranta este un factor principal care trebuie luat in calcul, realizarea unei astfel de lucrari presupune expertizarea tehnica a intregii cladiri.